Paris
London
New York
Sunday, 19 January, 2020
Last Update 10:58
02:15    |    08/01/2020

Pentagonul: SUA nu vor un război cu Iranul, dar sunt pregătite pentru acesta

Statele Unite ale Americii nu vor o escaladare militară a tensiunilor cu Iranul, dar sunt pregătite să termine un război dacă acesta ar începe, a declarat marţi ministrul apărării american Mark Esper, citat de Reuters.

"Noi nu căutăm să începem un război cu Iranul, dar suntem pregătiţi să încheiem unul. Ceea ce ne-ar plăcea să vedem ar fi o calmare a situaţiei", a declarat Esper pentru CNN.

Tensiunile între SUA şi Iran s-au amplificat după uciderea generalului iranian Qassem Soleimani într-un atac american la Bagdad vinerea trecută. Soleimani, care conducerea forţa de elită Quds însărcinată cu operaţiunile externe ale Gardienilor Revoluţiei, era considerat arhitectul strategiei Iranului în Orientul Mijlociu.

Parlamentul iranian a adoptat marţi în regim de urgenţă o lege prin care califică toate forţele armate americane drept "teroriste" ca urmare a acestui atac.

În timp ce principalii conducători civili, religioşi şi militari iranieni anunţă iminenţa unei răzbunări teribile, apelurile la "dezescaladare" a tensiunilor americano-iraniene se multiplică pe plan internaţional. AGERPRES
 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready