Paris
London
New York
Tuesday, 14 August, 2018
Last Update 15:01
14:03    |    16/05/2018

Gaza: Israelul susţine că Hamas a redus protestele după un avertisment al Egiptului

Protestele au scăzut puternic în intensitate miercuri la graniţa dintre Fâşia Gaza şi Israel, care pune această evoluţie pe seama eforturilor pe care le-ar depune Egiptul pentru revenirea la calm, în contextul în care zeci de palestinieni au fost ucişi de tiruri israeliene, transmite Reuters.

Mişcarea islamistă Hamas, care controlează Fâşia Gaza, neagă orice presiuni din partea Egiptului pentru calmarea demonstraţiilor începute acum şase săptămâni, susţinând că acestea vor continua, chiar dacă mult mai puţini palestinieni s-au strâns miercuri în corturile ridicate pentru proteste.

Potrivit serviciilor medicale din Gaza, doi palestinieni au fost împuşcaţi mortal în timpul demonstraţiilor de marţi de-a lungul celor 51 km de frontieră. Luni, ziua în care SUA şi-au inaugurat ambasada la Ierusalim, bilanţul celor ucişi a fost mult mai grav: 60 de palestinieni.

Respingând criticile externe faţă de acţiunile armatei sale, Israelul - sprijinit de Washington - a acuzat Hamas că a folosit civili drept acoperire pentru atacuri de-a lungul frontierei şi pentru a deturna atenţia de la problemele interne din Gaza. Hamas neagă acest acuzaţii.

Campania de proteste, intitulată Marele Marş al Reîntoarcerii, a fost lansată pe 30 martie, pentru a cere revenirea palestinienilor pe pământurile lor, pierdute odată cu crearea statului Israel în 1948. Protestele cel mai ample au avut loc la frontieră în zilele de vineri, după rugăciunea musulmană.

'Constat că există o retragere din cauza răspunsului sângeros al Israelului, însă ziua de vineri ne va arăta spre ce se îndreaptă situaţia', este de părere analistul Akram Attallah.

Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a făcut duminică o scurtă vizită în Egipt, care are de asemenea frontieră cu Fâşia Gaza şi care a încercat să medieze între islamişti şi Israel.

Ministrul israelian pentru serviciile de informaţii, Yisrael Katz, a afirmat că un responsabil din serviciile egiptene, al cărui nume nu l-a precizat, l-a avertizat pe Hanyieh că Egiptul ''ştie şi are dovezi'' că Hamas finanţează protestele şi trimite oameni la gardul de frontieră pentru a servi ''ca muniţie vie, femei şi copii în loc de proiectile şi rachete''.

Oficialul egiptean ''i-a spus foarte clar lui Haniyeh că, dacă acest lucru va continua, Israelul va răspunde şi va lua măsuri mult mai dure, iar Egiptul va sta deoparte şi nu îi va ajuta'', a afirmat Katz într-un interviu la postul Israel Radio. ''Haniyeh a revenit în Gaza, Hamas a dat un ordin şi, ca prin farmec, acest protest spontan al unui public care nu mai putea stăpâni situaţia s-a risipit'', a adăugat Katz.

''Nu există nicio mediere. Marşurile vor continua până când poporul nostru îşi va atinge obiectivele'', a declarat ulterior purtătorul de cuvânt al Hamas, Fawzi Barhoum.

Într-o conferinţă de presă susţinută miercuri într-o tabără a protestatarilor, facţiunile palestiniene Hamas şi Jihadul Islamic au cerut populaţiei să participe vineri la manifestaţii de masă.

Joi începe însă Ramadanul, luna sfântă a calendarului islamic, când musulmanii ţin post obligatoriu în timpul zilei, ceea ce ar putea limita amploarea demonstraţiilor.

Într-un comunicat emis la conferinţa de presă, facţiunile palestiniene au declarat că postul obligatoriu va fi luat în calcul şi au precizat că marşurile vor continua până la începutul lui iunie.

Organizatorii afirmă că protestele din Gaza sunt acţiuni civile, subliniind absenţa victimelor israeliene comparativ cu cei 107 palestinieni morţi şi miile de răniţi.

Israelul contestă însă aceste afirmaţii: 14 dintre cei ucişi marţi au fost împuşcaţi în timp ce trăgeau împotriva trupelor israeliene sau încercau să arunce în aer gardul de frontieră, declară armata.

Între timp, Guatemala şi-a deschis miercuri ambasada la Ierusalim, urmând Statelor Unite. Un alt stat latino-american, Paraguay, este aşteptat să facă acelaşi lucru săptămâna viitoare. AGERPRES
 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready