Paris
London
New York
Monday, 23 April, 2018
Last Update 18:31
20:39    |    02/04/2018

O stea aflată la nouă miliarde de ani-lumină, cea mai îndepărtată observată vreodată de astronomi

O stea albastră ''supergigant'', aflată la o distanţă de nouă miliarde de ani-lumină şi a cărei imagine a fost captată cu ajutorul telescopului Hubble, a devenit cea mai îndepărtată stea singulară observată vreodată de astronomi, informează luni Press Association.

Deşi nici cel mai puternic telescop nu ar putea distinge o stea aflată la o distanţă mai mare de 100 de milioane de ani-lumină, îndepărtata stea a devenit vizibilă datorită unui aliniament cosmic foarte rar, care a mărit imaginea corpului ceresc de 2.000 de ori.

Steaua gigantică albastră, de tipul B, de sute sau chiar de mii de ori mai strălucitoare decât soarele, a fost descoperită în imaginile preluate de telescopul Hubble în intervalul aprilie 2016-2017 şi a devenit vizibilă datorită efectului de ''lentilă gravitaţională'', care se produce atunci când clusterele de galaxii masive curbează traiectoria luminii emise de obiectele din spatele lor.

Fenomenul, anticipat de Albert Einstein, este rezultatul unei curburi a spaţiu-timpului produsă de un obiect masiv care forţează razele de lumină să aibă o traiectorie curbată. Galaxiile acţionează asemenea unei lupe care poate face vizibile obiecte îndepărtate şi neclare.

''Poţi observa galaxiile individuale, dar această stea este cel puţin de 100 de ori mai departe decât cea mai îndepărtată stea pe care o putem studia, cu excepţia exploziilor supernovelor'', spune conducătoarea cercetării, Patrick Kelly, care a analizat imaginile telescopului când a fost la University of California din Berkeley.

Numele oficial al stelei este MACS J1149 Lensed Star 1 (LS1), însă astronomii au botezat-o ''Icar''.

Descoperirea ei a fost publicată în revista Nature Astronomy.

''Este pentru prima oară când vedem o singură stea obişnuită, nu o supernova, nici o explozie de raze gamma, ci o stea singulară şi stabilă, la o distanţă de nouă miliarde de ani lumină'', a spus Alex Filippenko, de la University of California, co-autorul studiului.

''Aceste lentile sunt nişte telescoape spaţiale uimitoare'', a adăugat cercetătorul, spunând că alte aliniamente de acest tip ar putea permite studierea mai multor stele îndepărtate.AGERPRES


 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready