Paris
London
New York
Wednesday, 19 September, 2018
Last Update 17:56
00:07    |    11/03/2018

Marea Britanie: Sute de persoane aflate în localurile în care ar fi fost otrăvit agentul Skripal, sfătuite să-şi cureţe hainele

Persoanele care s-au aflat în restaurantul şi în pub-ul în care se crede că au fost otrăviţi la sfârşitul săptămânii trecute fostul agent dublu rus Serghei Skripal şi fiica sa Iulia au fost sfătuite să-şi cureţe bine hainele şi obiectele personale, transmite duminică dpa.

Anchetatorii au descoperit urme ale agentului neurotoxic folosit pentru otrăvirea lui Skripal şi a fiicei sale în restaurantul italian Zizzi din sudul oraşului Salisbury (sudul Angliei), a confirmat duminică o oficialitate britanică.

Autorităţile din domeniul sanitar din Anglia i-au sfătuit pe toţi cei care au vizitat restaurantul Zizzi sau pub-ul Mill între 4 martie, orele 13:30 GMT şi 5 martie, până la ora închiderii, să-şi spele hainele şi să-şi cureţe "obiecte personale precum telefoane, genţi şi alte obiecte electronice cu şerveţele pentru bebeluşi şi să arunce la gunoi respectivele şerveţele".

"Alte obiecte precum bijuterii sau ochelari, care nu pot fi băgate în maşina de spălat sau nu pot fi curăţate cu şerveţele pentru bebeluşi ar trebui curăţate de mână cu apă caldă şi detergent şi clătite cu apă rece", se menţionează într-un comunicat difuzat duminică de serviciile de sănătate.

Oamenii au fost sfătuiţi să-şi pună hainele care în mod normal sunt duse la curăţătorie în pungi de plastic etanş şi să le depoziteze în siguranţă până la noi instrucţiuni. Oamenii ar trebui să se spele bine pe mâini cu apă şi săpun după ce termină de curăţat orice fel de obiecte.

Se estimează că numărul persoanelor care au vizitat cele două localuri se ridică la 500, acestea nefiind în pericol, iar sfaturile transmise de autorităţi fiind mai degrabă măsuri de precauţie, potrivit dpa.

Pe de altă parte, poliţia britanică a făcut un apel duminică la cetăţeni să ofere orice informaţie, "indiferent cât de nesemnificativă pare a fi", care ar putea ajuta oficialităţile britanice să afle cine l-a otrăvit pe Serghei Skripal. Într-o conferinţă de presă comună cu reprezentanţi ai forţelor de securitate şi ai autorităţilor sanitare, şeful poliţiei din comitatul Wiltshire, Kier Pritchard, a dat asigurări că ancheta avansează într-un "ritm rapid", dar a avertizat că autorităţile se confruntă cu un caz "complex şi cu numeroase aspecte", potrivit EFE.

Serghei Skripal - fost colonel din serviciile secrete ruse care a fost întemniţat în 2006, în Rusia, pentru acuzaţii de spionaj în favoarea Marii Britanii - şi fiica sa Iulia au fost găsiţi, la 4 martie, în stare de inconştienţă pe o bancă din apropierea unui centru comercial din Salisbury.

Skripal, care se află în continuare spitalizat în stare foarte gravă, a fost arestat în Rusia în decembrie 2004 pentru că a dezvăluit secrete către serviciul britanic de informaţii externe (MI6) şi s-a refugiat în Marea Britanie după ce a fost eliberat, în 2010, în urma unui schimb de spioni. Fiica sa Iulia se află şi ea internată în stare foarte gravă, în timp ce sergentul de poliţie Nick Bailey, care a fost expus agentului chimic, este în stare gravă, deşi starea sa de sănătate s-a mai îmbunătăţit şi el a putut discuta cu anchetatorii. AGERPRES
 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready