Paris
London
New York
Monday, 23 April, 2018
Last Update 18:31
16:25    |    18/12/2017

Mihai Tudose: Am avut toată încrederea în economie, în special atunci când tot felul de călăreţi ai Apocalipsei ne vesteau sfârşitul

Premierul Mihai Tudose a declarat luni că viziunea bugetului pe care l-a prezentat în Parlament nu este nouă, afirmând că "am avut încredere în economie, în special atunci când tot felul de călăreţi ai Apocalipsei se îngrămădeau să ne vestească sfârşitul".

"Viziunea bugetului pe care l-am prezentat în Parlament acum nu este nouă, am prezentat-o în 2016, pe baza acestei viziuni am câştigat alegerile. Am aplicat-o în acest an şi vom continua aplicarea şi în anii ce vin. Ne-am angajat că vom obţine creştere economică de peste 5% care să se regăsească şi în viaţa de zi cu zi a românilor, în puterea de cumpărare, în creşterea nivelului de trai pentru români. La finalul anului avem o creştere economică de 7%, puterea medie de cumpărare a salariaţilor a crescut cu 11%, iar a pensionarilor cu 12% doar în primele 10 luni ale anului în curs. Anul acesta am avut toată încrederea în economie, în special atunci când tot felul de călăreţi ai Apocalipsei se îngrămădeau să ne vestească sfârşitul. Începând din august, după cum ştiţi, se propovăduia faptul că nu mai avem bani de salarii, că nu mai avem bani de pensii, că închidem ţara. Rezultatele ne demonstrează că am avut dreptate noi", a spus Tudose în plenul reunit al Parlamentului la dezbaterile proiectului legii bugetului de stat pe anul 2018.

El a adăugat că rezultatele pe care le-a aminitit sunt confirmate de datele oficiale ale INS, ale instituţiilor financiare internaţionale, FMI, BERD, Banca Mondială.

"Adevărul este unul singur: România a câştigat, iar toţi cei care din incompetenţă sau din ură au propovăduit tot ceea ce este mai rău pentru România au pierdut şi vor pierde în continuare. Suntem pe un drum bun şi nu vom ceda niciun centimetru în atingerea obiectivelor propuse", a precizat Tudose.

Agerpres

 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready