Paris
London
New York
Thursday, 17 August, 2017
Last Update 22:29
10:17    |    21/04/2017

La 91 de ani, regina Elisabeta a II-a continuă să impresioneze prin vivacitatea sa

Regina Elisabeta a II-a, care sărbătorește vineri 91 de ani, își deleagă puțin câte puțin atribuțiile altor membri ai familiei regale, însă decana de vârstă și de vechime la tron a monarhilor din întreaga lume continuă să afișeze o sănătate impresionantă, relatează AFP și Reuters.

Ca în fiecare an, în ziua aniversării Majestății Sale va fi zgomot, evenimentul fiind salutat cu 41 de salve de tun în Hyde Park și 62 în Turnul Londrei. În rest, suverana britanică își va sărbători ziua de naștere în cea mai mare discreție. Potrivit Reuters, regina nu are evenimente anunțate la care va participa vineri.

Născută la 21 aprilie 1926, regina are obiceiul de a-și sărbători aniversarea în două moduri: în privat pe 21 aprilie, apoi în cadrul unei ceremonii oficiale în luna iunie, potrivit unei tradiții seculare menită să ocolească capriciile vremii.

În urmă cu un an, în condițiile în care regina a împlinit 90 de ani, aniversarea privată a ieșit din cadrul obișnuit și s-a transformat într-o baie de mulțime gigantică și ultramediatizată la poalele castelului Windsor, urmată de numeroase manifestări de celebrare în întreaga țară.

"Sunt încă în viață", a glumit regina două luni mai târziu cu prilejul unei vizite în Irlanda de Nord. În realitate, anii par să alunece pe lângă regină, care afișează o vitalitate impresionantă după peste 65 de ani pe tronul britanic, jubileu de safir pe care l-a sărbătorit în luna februarie.

În urmă cu mai puțin de o lună, presa britanică a făcut risipă de superlative pentru a comenta o serie de fotografii în care regina apărea călare la Windsor, fără caschetă, și doar cu o eșarfă neagră pe cap.

Răceala puternică de care a suferit de Crăciun, care a provocat câteva îngrijorări în redacții, nu mai este acum decât o amintire urâtă, scrie France Presse.
Regina, care a urcat pe tron în 1952 la vârsta de 25 de ani după decesul tatălui ei George al VI-lea, acceptă totuși constrângerile impuse de vârstă și are tendința să-și reducă progresiv obligațiile de câțiva ani.

Potrivit cifrelor adunate de specialistul în monarhie Tim O'Donovan, regina a avut 393 de angajamente oficiale în 2014, 341 în 2015 și 332 în 2016. Calendarul rămâne totuși unul încărcat, în medie cu aproape un angajament pe zi.

Tendința de a delega și mai multe angajamente ar urma să continue în 2017, în condițiile în care Palatul Buckingham a anunțat în decembrie că Elisabeta a II-a va renunța la patronajul a 25 de organizații și asociații de binefacere, care va trece în sarcina altor membri ai familiei regale.

"Ea va împărți această activitate cu familia sa", a explicat Palatul Buckingham, subliniind că regina a urmat exemplul soțului ei, ducele de Edinburgh, în vârstă de 95 de ani, care a renunțat și el la o parte din sarcini după ce a devenit nonagenar.

Fiul său și moștenitorul la tron, Prințul Charles, o reprezintă tot mai mult în călătoriile peste hotare, la fel ca și nepoții săi Harry și William.

Însă chiar dacă Elisabeta a II-a a devenit ceva mai rară la vedere, nu se pune problema ca ea să-și abandoneze obligațiile, susțin la unison specialiști regali. Fidelă jurământului său, ea își va consacra viața "indiferent cât va mai dura ea", supușilor săi, susțin aceștia.

Această continuitate în viața publică contribuie la popularitatea reginei, ajunsă azi la punctul cel mai înalt. Suverana britanică, care a dorit mereu să se țină departe de afacerile politice, s-a afirmat în permanență ca unul dintre ultimii factori de coeziune într-o țară minată de regionalism și de profunde diviziuni după votul pentru Brexit.

AGERPRES
 
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready