Paris
London
New York
Sunday, 17 December, 2017
Last Update 15:06
22:45    |    02/08/2017

FCSB s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor, după 4-1 cu Viktoria Plzen în deplasare

Echipa de fotbal FCSB s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins formația cehă Viktoria Plzen cu scorul de 4-1 (1-0), miercuri seara, pe Doosan Arena din Plzen, în manșa secundă a turului al treilea preliminar al competiției.

Vicecampioana României a reușit un joc excelent la Plzen, reușind să întoarcă soarta calificării, după un 2-2 la București.

Mihai Bălașa (27), Filipe Teixeira (71), Florin Tănase (76) și Denis Alibec (79 — penalty) au marcat golurile echipei antrenate de Nicolae Dică, în timp ce pentru vicecampioana Cehiei a punctat Michael Krmencik (64).

FCSB a deschis scorul în min. 27, când Bălașa a executat formidabil o lovitură liberă de la 30 m și a trimis mingea în vinclul porții lui Bolek. Bălașa a fost aproape de ''dublă'', dar mingea expediată din lovitură liberă de la 25 de metri a trecut foarte aproape de poartă (34). Man a irosit o ocazie uriașă (40), nereușind să împingă în plasă șutul-centrare al lui Alibec.
La reluare, Alibec a tras un șut, dar mingea a fost deviată în corner (55).

Michal Krmencik a restabilit egalitatea în min. 64, din centrarea lui Jan Kopic, la o eroare a lui Marko Momcilovic. Viktoria a fost aproape să treacă în avantaj (70), la o greșeală mare a lui Enache, dar Kolar a șutat puțin pe lângă.

FCSB a tranșat soarta partidei și a calificării prin trei goluri marcate în decurs de opt minute: Filipe Teixeira a înscris după un șut blocat al lui Florin Tănase (71). Tănase (76) a punctat pentru 3-1, după o pasă de excepție a lui Alibec, iar acesta a marcat din penalty (79), după ce Teixeira a fost faultat în careu de Tomas Horava.

Viktoria a rămas în zece oameni în min. 88, când Krmencik a primit cartonaș roșu pentru lovirea lui Momcilovic.

FCSB își va afla adversara din play-off-ul Champions League, vineri, la tragerea la sorți de la Nyon.

În sezonul trecut, FCSB (Steaua) eliminase din turul al treilea preliminar o altă formație cehă, Sparta Praga.

Viktoria Plzen, care a ajuns la șapte meciuri în preliminariile Champions League fără victorie (patru egaluri, trei eșecuri), pierde pentru a treia oară o dublă cu o echipă românească, după cele cu Petrolul Ploiești și Astra Giurgiu.

AGERPRES

 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready