Paris
London
New York
Saturday, 20 October, 2018
Last Update 15:33
13:19    |    27/04/2018

Iohannis: Doamna Dăncilă nu face faţă poziţiei de prim-ministru al României. Ii solicit public demisia!

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că retrage încrederea  premierului Viorica Dăncilă, susţinând că aceasta nu face faţă poziţiei de prim-ministru.În context, şeful statului i-a cerut public demisia Vioricăi Dăncilă.

El a amintit de jurământul depus de premierul Viorica Dăncilă la învestirea în funcţie - "Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!".

"Este jurământul pe care îl depunem noi care obţinem şi îndeplinim după aceea demnităţi publice. Asta înseamnă nu doar că se respectă ad litteram Constituţia, legile ţării, asta înseamnă şi că se respectă principiul colaborării loiale, că se respectă nevoia de consultare în interesul statului român, între preşedinte şi prim-ministru, că se respectă deciziile CCR, toate acestea în interesul României şi al românilor. Doamna Dăncilă a preferat să execute ordinele venite de la partid. Având în vedere acestea, eu retrag încrederea doamnei Dăncilă'', a precizat Iohannis.

În opinia sa, Viorica Dăncilă nu face faţă poziţiei de prim-ministru al României şi transformă astfel Guvernul într-o vulnerabilitate pentru România.

"Sunt trei luni (n.r. - de la învestirea Guvernului Dăncilă) după care pot să trag o concluzie. Doamna Dăncilă nu face faţă poziţiei de prim-ministru al României şi transformă astfel Guvernul într-o vulnerabilitate pentru România. De aceea solicit public demisia doamnei Dăncilă din funcţia de prim-ministru al României", a spus Iohannis.

Preşedintele a susţinut, vineri, că memorandumul secret pe politică externă discutat săptămâna trecută în Guvern - referitor la mutarea Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim - a fost o mare greşeală.

"Săptămâna trecută, în Guvern s-a discutat un document secret, un memorandum secret pe politică externă. Asta a fost o mare greşeală, fiindcă în chestiuni de politică externă, dacă vorbim de documente secrete, care evident sunt sensibile, altfel nu ar avea de ce să fie secrete, trebuia să fie consultat preşedintele, lucru care nu s-a întâmplat. În Constituţie, în toate deciziile CCR, în practica politică din România se statuează şi se ştie că este nevoie, în interesul României, nu în interesul altcuiva, de o consultare instituţională între premier şi preşedinte, că este nevoie, în interesul României, nu în interesul cuiva particular, ca autorităţile publice să colaboreze loial", a afirmat Iohannis la Cotroceni.

El a subliniat că "aceste lucruri şi aceste nevoi ale statului nu au fost înţelese" de premierul Viorica Dăncilă. AGERPRES
 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready