Paris
London
New York
Wednesday, 22 November, 2017
Last Update 13:10
00:00    |    08/10/2017

Nicolae Ciucă: În Marea Neagră am văzut recent fapte care confirmă că situația se deteriorează

Șeful Statului Major General, general Nicolae Ciucă, a declarat sâmbătă că în Marea Neagră a văzut recent fapte care confirmă că situația se deteriorează, menționând acțiunile Rusiei, criza din Ucraina, dar și amenințările transnaționale care rezultă din terorism și migrație.

"În ultimele două decenii regiunea Mării Negre s-a transformat și a oferit posibilități tuturor din punct de vedere al logicii. (...) Situația rămâne complexă, dată fiind existența provocărilor, securitatea în regiune rămâne complicată, nu doar pentru țările din zonă, dar și pentru tot flancul din Est al NATO. În Marea Neagră am văzut recent fapte care confirmă că situația se deteriorează, am văzut acțiunile Rusiei, poziția sa militară, cât și criza din Ucraina, fără să uităm amenințările transnaționale rezultând din terorism și migrație. Vedem, de asemenea, rețelele criminale. Toate acestea accentuează presiunea din zonă.
 
Suntem și noi îngrijorați în special de faptul crizei care continuă în Orientul Mijlociu în Balcani, având o zonă de tranzit pentru cei care vor să ajungă în vestul Europei și astfel ne putem confrunta cu atentate. Toate acestea destabilizează regiunea și se pare că toți membri NATO trebuie să rămână vigilenți", a spus Ciucă în Comisia pentru apărare și securitate din cadrul celei de-a 63-a sesiuni anuale a Adunării Parlamentare a NATO, care are loc la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că, la Varșovia, șefii de stat și de guverne au convenit să adopte un plan de măsuri pentru a asigura credibilitatea și apărarea Alianței Nord — Atlantice.

"În același timp au creat o prezență pentru partea de Nord a flancului de Est, aceleași măsuri care să fie adoptate și în partea de Sud. Deci vorbim despre flancul de Est, a fost stabilit în funcție de amenințare un sistem de securitate, astfel încât forțe armate să fie reprezentate în partea de Sud—Est. Avem patru grupuri tactice permanente în partea de Sud, în partea Balcanică, în flancul de Est și avem prezența terestră, cât și componentă aeriană. De asemenea, o inițiativă maritimă pe Marea Neagră, cât și o inițiativă de antrenament. Totul decurge bine", a menționat Ciucă.

AGERPRES
 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready