Paris
London
New York
Tuesday, 21 November, 2017
Last Update 13:10
13:51    |    07/03/2017

Iohannis: Aștept finalizarea anchetelor privind Revoluția și Mineriada așa cum scrie la carte

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că așteaptă finalizarea anchetelor în cazul Revoluției și Mineriadei și decizii clare, rapide, temeinice și legale.

"Apreciez foarte mult faptul că Ministerul Public face eforturi susținute pentru restabilirea adevărului și pentru tragerea la răspundere a celor vinovați de crimele comise în timpul comunismului ca și în perioada tulbure care a urmat, de aceea aștept, ca și societatea românească, finalizarea anchetelor privind Revoluția și Mineriada așa cum scrie la carte prin decizii clare și cât mai rapide, temeinice și legale", a spus șeful statului, la prezentarea raportului de activitate a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pe anul 2016.

El a susținut că, "prin profesionalismul și verticalitatea în îndeplinirea misiunii ce revine Ministerului Public", procurorii contribuie la recâștigarea încrederii cetățenilor în actul de justiție din România.

"Vă felicit încă o dată pentru activitatea desfășurată anul trecut și prin prezența mea astăzi aici vreau să vă asigur că aveți în mine un partener în efortul de a face România o democrație consolidată, o țară în care legea este unanim respectată, iar justiția se înfăptuiește în mod egal pentru toți", a conchis Iohannis.

AGERPRES
 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready