Paris
London
New York
Tuesday, 12 November, 2019
Last Update 09:21
00:01    |    24/08/2017

SUA: Mamografiile efectuate anual de femeile cu vârste între 40 și 84 de ani ar putea salva anual 29.400 de vieți

Indicațiile referitoare la frecvența la care femeile ar trebui să facă mamografii diferă, însă o nouă cercetare estimează că mii de vieți din Statele Unite ar putea fi salvate dacă aceste analize ar fi realizate anual începând de la vârsta de 40 de ani până la 84 de ani, informează UPI citând un studiu publicat luni.

"Screening-ul anual începând de la vârsta de 40 de ani reprezintă cea mai bună strategie pentru evitarea decesului prematur din cauza cancerului de sân", a declarat coautorul cercetării, R. Edward Hendrick, profesor de radiologie la Facultatea de Medicină din cadrul Universității din Colorado.

Se estimează că în acest an în Statele Unite peste 40.600 de femei își vor pierde viața din cauza cancerului de sân și circa 252.700 de noi cazuri de tumori invazive vor fi descoperite, potrivit Societății Americane pentru Cancer.

Hendrick și colegii săi au utilizat tehnica modelării pe calculator pentru a evalua cele trei recomandări principale în ceea ce privește mamografiile: screening-ul anual de la 40 de ani la 84 de ani; screening-ul anual între 45 de ani și 54 de ani și apoi o dată la doi ani până la vârsta de 79 de ani; screening-ul o dată la doi ani de la 50 de ani la 74 de ani.

Oamenii de știință au estimat câte vieți ar putea fi salvate în fiecare an în Statele Unite dacă fiecare femeie născută în 1960 ar urma una dintre aceste trei recomandări. Potrivit rezultatelor, numărul deceselor ar scădea, în medie, cu 40% dacă ar fi efectuate mamografii anuale începând de la vârsta de 40 de ani până la 84 de ani.

Prin comparație, mortalitatea ca urmare a cancerului de sân ar scădea cu 31% în urma screening-ului anual între vârsta de 45 de ani și 54 de ani și apoi o dată la doi ani până la vârsta de 79 de ani.

De asemenea, rata mortalității ar scădea cu 23% dacă ar fi realizate mamografii o dată la doi ani de la vârsta de 50 de ani la 74 de ani, așa cum prevede grupul de acțiune pentru prevenția în sănătate (United States Preventive Services Task Force).

Astfel, în fiecare an ar putea fi salvate aproximativ 29.400 de vieți datorită mamografiilor anuale efectuate de femeile cu vârste între 40 și 84 de ani; și circa 22.800 și respectiv 17.200 în cazul celorlalte două recomandări, au descoperit cercetătorii.

Este foarte important pe care dintre cele trei recomandări o adoptă o femeie, acest lucru ''făcând o diferență enormă în ceea ce privește numărul de decese din cauza cancerului de sân prevenite'', după cum a subliniat Hendrick.

În prezent, în Statele Unite, doar aproximativ jumătate dintre femeile cu vârste peste 40 de ani fac mamografii cel puțin o dată la doi ani, chiar dacă se estimează că una din opt persoane de sex feminin ar putea dezvolta o astfel de tumoare, a precizat specialistul.

Nu toți experții sunt însă de acord în ceea ce privește vârsta la care trebuie începute mamografiile. Doctor Otis Brawley, șeful serviciilor medicale în cadrul societății amintite, susține recomandările organizației însă subliniază că aceste analize ar trebui făcute de la 45 de ani — cu excepția cazului în care este necesar să fie începute la 40 de ani — și o dată la doi ani începând de la 55 de ani. ''Mamografia este un instrument imperfect, iar șansele ca (o femeie — n.r.) să primească un rezultat fals pozitiv sau o alarmă falsă este destul de mare'', a precizat acesta.

Brawley susține că este important să se dezvolte un test mai eficient pentru depistarea cancerului de sân decât analiza utilizată în prezent în acest sens, mamografia, aceasta reprezentând ''un test care este departe de a fi optim pentru femeile cu vârste sub 50 de ani" și ''un instrument care nu este deosebit de bun pentru femeile cu vârste între 50 și 70 de ani".

Studiul a fost publicat în jurnalul ''Cancer''.

AGERPRES
 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready