Paris
London
New York
Saturday, 20 October, 2018
Last Update 15:33
15:57    |    16/05/2018

România, cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană, în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a scăzut în aprilie la 1,2% în zona euro şi la 1,4% în Uniunea Europeană, de la 1,3% şi, respectiv, 1,5% în martie, în timp ce România, Slovacia şi Estonia au înregistrat cele mai ridicate rate ale inflaţiei din UE, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Cifra furnizată de Eurostat este similară cu estimările analiştilor şi rămâne departe de ţinta avută în vedere de Banca Centrală Europeană. Obiectivul ţintă al BCE este să menţină creşterea preţurilor în apropiere de 2%, nivel considerat benefic pentru activitatea economică.

Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE au fost înregistrate luna trecută în România (4,3%), Slovacia (3%) şi Estonia (2,9%), iar cele mai scăzute în Cipru (minus 0,3%) şi Irlanda (minus 0,1%).

Comparativ cu martie 2018, inflaţia anuală a scăzut în 12 state membre ale UE, a rămas stabilă într-un stat şi a crescut în alte 14 (inclusiv în România).

În cazul zonei euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut în aprilie alimentele, alcoolul şi ţigările (0,47 puncte procentuale), serviciile (0,45 puncte procentuale) şi energia (0,25 puncte procentuale). AGERPRES
 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready