Paris
London
New York
Tuesday, 21 November, 2017
Last Update 13:10
00:01    |    06/09/2017

Tudose, despre FMI: Ultimele două previziuni pe care le-ați făcut despre România au fost greșite

Premierul Mihai Tudose a declarat marți că ultimele două previziuni ale FMI despre România au fost greșite.

"Am avut o discuție astăzi cu FMI, care, tot așa, avea o previziune. Discuția a fost foarte simplă: ultimele două previziuni pe care le-ați făcut despre România au fost greșite. Noi am spus că vom crește cu 5,2, voi ați spus că vom crește cu 3, după aia voi ați spus că nu vom crește deloc, uite că s-a făcut 5,7. Dacă și data viitoare o dați strâmbă, pe românește, și ultima acum este previziunea de închidere de an cu deficitul bugetar, noi susținem că ne închidem sub 3 — 2,95 — 2,98, ei — că e 3 și un pic. Dacă voi dați acest tip de comunicare, eu înțeleg că pot exista două tipuri de abordare: ori nu vă pricepeți absolut deloc, sau are cineva ceva cu România. În ambele cazuri este ultima dată când mai interacționăm că ...", a afirmat Tudose la TVR.

El a adăugat că încă nu a tras concluzia că FMI merge pe vreo pistă dintre cele două.

În altă ordine de idei, premierul a apreciat că Ionuț Mișa este un ministru de finanțe "bun, serios și foarte muncitor".

"Domnul ministru Mișa nu a ieșit cu nimic din tipare. Că o lună jumătate Opoziția ne-a acuzat că de ce nu punem o taxă, o taxă care era posibilă conform programului de guvernare, acea suprataxă pe cifra de afaceri. Am ajuns la ridicolul total al situației: să fim certați de Opoziție o lună și jumătate că nu am pus o taxă. Ce trebuia, să îl cert eu pe domnul ministru de finanțe că a făcut simulări? Ieri în Parlament, unii aud voci și când sunt singuri. De ce e de vină domnul ministru de finanțe pentru tot felul de chestii? Că a ieșit eminența cenușie de la PNL care a pus bursa jos cu o declarație, că are el o informație, altul care aude voci, că Ministerul de Finanțe pregătește o taxare a activelor de la bănci. A auzit el voci și eu să îl cert pe ministrul de finanțe, de ce e de vină el că aud unii voci?", a mai spus premierul.

AGERPRES
 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready