Paris
London
New York
Thursday, 13 December, 2018
Last Update 20:46
02:04    |    11/09/2016

Bill Gates și Amancio Ortega, în luptă strânsă pentru titlul de cel mai bogat om din lume

Spaniolul Amancio Ortega, fondatorul Zara, l-a depășit, miercuri, pe cofondatorul Microsoft Bill Gates în topul celor mai bogați oameni din lume, potrivit Forbes, însă lupta pentru titlu este extrem de strânsă.

Acțiunile companiei de retail Inditex ce aparține lui Ortega au crescut cu 2,5%, ceea ce a făcut ca averea acestuia să se ridice cu 1,7 miliarde de dolari într-o singură zi și să ajungă la 79,5 miliarde de dolari.

Însă, până vineri dimineață, acțiunile Inditex au scăzut cu 2,8%, iar Ortega a coborât de pe podium pe treapta secundă. Gates era din nou cel mai bogat om de pe Pământ, titlu pe care l-a deținut timp de 17 dintre ultimii 22 de ani, după cum mai arată sursa citată.

Patruzeci și cinci de minute mai târziu, Ortega se afla din nou în frunte. Apoi, după doar zece minute, Gates era din nou cel mai bogat om din lume.

Averile lui Bill Gates și Amancio Ortega vor continua să fluctueze pe măsură ce acțiunile companiilor lor vor face același lucru.

Inditex este compania-mamă a Zara, Massimo Dutti, Pull&Bear și a altor mărci aflate în proprietatea lui Ortega. Fostul vânzător care a deschis primul magazin Zara în 1975, încasează din acțiunile la Inditex dividende masive, în valoare de aproape 900 de milioane de dolari pe an, înainte de plata taxelor. El și-a folosit banii pentru a construi un portofoliu imobiliar care include proprietăți în Londra, New York, Berlin și Madrid.

Gates are investiții de circa 67 de miliarde de dolari înafara Microsoft.

AGERPRES
 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready