Paris
London
New York
Sunday, 19 January, 2020
Last Update 10:58
03:11    |    29/12/2019

MAI: 963 de conducători auto au rămas fără permis de conducere în perioada 25-27 decembrie

Poliţiştii au ridicat permisele a 963 de conducători auto şi 179 de certificate de înmatriculare, în cele trei zile ale sărbătorii Crăciunului, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit sursei citate, în perioada 25-27 decembrie, 8.200 de poliţişti şi 2.300 de jandarmi au fost angrenaţi în dispozitivele de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, fiind constituite zilnic, în medie 4.000 patrule din care 2.757 de poliţie, 584 de jandarmerie şi 659 mixte poliţie-jandarmerie.

De asemenea, în perioada respectivă au avut loc 569 acţiuni, în urma cărora au fost constatate 10.541 fapte contravenţionale, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de peste patru milioane de lei, iar a bunurilor confiscate de aproximativ 46.000 lei.

Prin cele 64 de puncte de trecere a frontierei, în perioada 25-27 decembrie, au trecut 380.750 de persoane şi de peste 82.000 de mijloace de transport. Totodată, poliţiştii de frontieră nu au permis intrarea în ţară a 40 cetăţeni străini şi au interzis ieşirea din România unui număr de 44 cetăţeni din diferite motive legale. De asemenea, au fost depistaţi 22 migranţi ilegali.

În urma avertizărilor meteorologice pentru perioada imediat următoare, peste 5.300 de pompieri cu 3.300 mijloace tehnice specifice sunt pregătiţi să intervină în sprijinul autorităţilor locale şi al cetăţenilor în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, mai informează comunicatul MAI. AGERPRES


 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready