Paris
London
New York
Friday, 20 September, 2019
Last Update 16:38
08:02    |    21/06/2019

Trafic restricţionat în Capitală, în weekend, cu ocazia ''Bucharest Pride'' şi a ''Marşului Normalităţii''

Traficul va fi restricţionat vineri şi sâmbătă, în Capitală, când vor avea loc parada ''Bucharest Pride'', ''Marşul Normalităţii'', precum şi Gala Premiilor, organizată de Marea Lojă Naţională din România.

"În ziua de 22 iunie, între orele 14,00-20,30, se va desfăşura adunarea publică 'Bucharest Pride', după următorul program: între orele 14,00-17,30, pregătirea autovehiculelor pentru paradă, în parcarea de deasupra Pasajului Victoriei (parcarea TNT); între orele 17,00-18,00, adunarea participanţilor în Piaţa Victoriei, pe trotuarele adiacente de pe Calea Victoriei (stânga şi dreapta)", informează Brigada Rutieră a Capitalei.

Începând cu ora 17,30 se va restricţiona traficul pe Calea Victoriei, segmentul cuprins între Piaţa Victoriei şi strada Frumoasă, iar între orele 18,00-19,00 va avea loc un marş pe traseul Calea Victoriei - bulevardul Regina Elisabeta - Piaţa Universităţii, zona statui (punct final).

Între orele 19,00-20,30 vor avea loc scurte alocuţiuni şi distribuire de materiale informative in Piaţa Universităţii, zona statui.

"În ziua de 22 iunie, între orele 13,00-15,00, se va desfăşura manifestaţia publică "Marşul Normalităţii" pe următorul traseu: Piaţa Victoriei - bulevardul Lascăr Catargiu - Piaţa Romană - bulevardul Magheru - bulevardul Nicolae Bălcescu - Piaţa Universităţii - bulevardul I.C. Brătianu - intersecţie cu strada Doamnei pe trotuar - strada Halelor pe trotuar - Splaiul Independenţei - piciorul pantei de pe Aleea Colina Bucuriei (de la Dealul Patriarhiei)", se mai arată în comunicat.

Deplasarea participanţilor se va face pe banda I de circulaţie, cu excepţia tronsonului dintre strada Doamnei şi strada Halelor, unde participanţii se vor deplasa exclusiv pe trotuar.

Potrivit Brigăzii Rutiere, în ziua de 21 iunie, între orele 18,00 - 23,00, Marea Lojă Naţională din România va organiza Gala Premiilor, în incinta Ateneului Român. Pentru buna desfăşurare a evenimentului, între orele 17,00-19,00, se va restricţiona traficul rutier pe strada Benjamin Franklin.

"Solicităm conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă, precum şi semnalele poliţiştilor rutieri", precizează poliţiştii. AGERPRES
 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready