Paris
London
New York
Monday, 24 September, 2018
Last Update 17:56
20:00    |    29/04/2018

Nunţiul Apostolic: Promovarea şi sporirea relaţiilor cu Biserica Ortodoxă Română, printre obiectivele Sfântului Scaun

Unul dintre principalele obiective ale Sfântului Scaun este de a promova şi de a spori relaţiile fraterne cu Biserica Ortodoxă Română, a afirmat, vineri, la Alba Iulia, Nunţiul Apostolic, Monseniorul Miguel Maury Buendia, prezent la reuniunea aniversară a reprezentanţilor misiunilor diplomatice din România "România 100 - Diplomaţie, educaţie şi misiune".

"Relaţiile bilaterale dintre Sfântul Scaun şi România sunt ele însele o dovadă a importanţei dimensiunii religioase care a fost, întotdeauna, prezentă în istoria şi în viaţa poporului român. Aşa cum este binecunoscut, pentru Sfântul Scaun şi, în consecinţă, pentru Nunţiatura Apostolică, unul dintre principalele sale obiective este de a promova şi de a spori relaţiile fraterne cu Biserica Ortodoxă Română. În această privinţă, o serie de colaborări dintre cele două biserici-surori, de o importanţă deosebită, se referă la apărarea rădăcinilor şi a valorilor creştine ale Europei în societate şi la colaborarea în domeniul familiei, bioeticii, drepturilor omului, al onestităţii în viaţa publică, ecologiei, al refugiaţilor", a declarat Monseniorul Miguel Maury Buendia, Decan al Corpului Diplomatic.

Potrivit Nunţiului Apostolic, "efortul comun în aceste domenii va stimula, fără îndoială, creşterea morală a societăţii civile româneşti şi valorile creştine în familia europeană", a menţionat Monseniorul, rememorând vizita efectuată în 1999 în România de Papa Ioan Paul al II-lea.

"Cu toţii cred că am reuşit, în eforturile noastre diplomatice comune, cu conştientizarea noilor provocări care ne aşteaptă, dar şi cu conştientizarea nobleţei scopului nostru comun, de a lucra pentru o pace adevărată şi durabilă, o pace care, deasupra şi dincolo de condiţiile prosperităţii materiale, a valorilor solidarităţii între popoare şi fraternităţii dintre bărbaţi şi femei, poate să domnească. Este dorinţa noastră ca angajamentul pentru pace să fie menţinut şi consolidat atât în această regiune, cât şi întreaga Europă şi în lume, din care România este o parte esenţială", a conchis Nunţiul Apostolic.

Ambasadori, procurorul general al României, miniştri şi foşti miniştri participă vineri, la Alba Iulia, la o reuniune dedicată Centenarului Marii Uniri, organizată de către Universitatea 1 Decembrie 1918, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe. AGERPRES
 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready