Paris
London
New York
Thursday, 23 November, 2017
Last Update 14:29
11:47    |    04/10/2017

Studiu: Românii cheltuiesc aproximativ 150 de lei/lună pentru alimentele cu care își trimit copiii la școală

Familiile din România cheltuiesc lunar aproximativ 150 de lei pentru pentru alimentele cu care își trimit copiii la școală sau la grădiniță, în timp ce în alte țări europene investițiile lunare de pe acest segment sunt cu până la 5-6 ori mai mari, conform unui studiu realizat de o companie alimentară, transmis miercuri.

"În plus, în general, părinții români tind să acorde o atenție mai mare alimentației copiilor de până în 10 ani, însă aceștia au nevoie de o alimentație sănătoasă și supervizată îndeaproape în toate etapele lor de dezvoltare. Cu toate că există încă o diferență foarte mare între obiceiurile de consum din Marea Britanie sau din țările din vestul Europei și România atunci când vine vorba de grija pentru o alimentație sănătoasă și bugetele acordate în acest sens", se arată în cercetarea Unicorn Naturals.

Conform rezultatelor, vânzările de produse naturale pentru copii înregistrează o ușoară creștere, de până la 20%, în lunile septembrie-octombrie, odată cu începerea școlii, cererea se menține constantă până în luna aprilie, iar ulterior, pe perioada verii, volumul vânzărilor de pe acest segment este mai mic.

În viziunea realizatorilor studiului, părinții ar trebui să evite să le cumpere copiilor snack-uri sau dulciuri procesate care conțin coloranți, conservanți, sulfiți, amelioratori sau amplificatori de gust, să aleagă alimente bogate în fibre și proteine care să le susțină creșterea și, de asemenea, să fie foarte atenți la cantitatea de zahăr pe care îl conține un produs și la calitatea acestuia.

'Puterea de cumpărare încă scăzută datorată veniturilor mai mici decât în alte părți ale Europei, lipsa varietății și a educației în ceea ce privește alimentația sănătoasă sau a programelor naționale de încurajare a consumului de fructe și legume (cum este 5 per Day în Marea Britanie) au efecte dezastruase în România, acestea fiind unele dintre principalele motive pentru care țara noastră se plasează printre primele locuri în Europa în ceea ce privește rata de obezitate și de diabet zaharat infantil', susține Dragoș Erceanu, reprezentantul companiei.

În ceea ce privește costurile pe care părinții ar trebui să le investească lunar pentru un pachet gustos, sănătos și atractiv pentru cei mici, raportul Unicorn Naturals notează că acestea se ridică la aproximativ 200-250 de lei/lună, cu o medie de 10-12 lei/zi.

O altă problemă identificată de către realizatorii studiului este că piața de produse naturale pentru copii este, în România, concentrată pe segmentul de vârstă de 1-2 ani, fiind foarte sărăcăcioasă în ceea ce privește opțiunile de snack-uri sănătoase potrivite pentru școală.

AGERPRES
 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready