Paris
London
New York
Tuesday, 17 October, 2017
Last Update 13:44
10:56    |    04/08/2017

România, sub Cod roșu de căldură extremă și Cod portocaliu de caniculă

12 județe din vestul țării și sud-vestul țării se vor afla, vineri și sâmbătă, sub avertizare Cod roșu de căldură extremă, în timp ce în restul teritoriului va fi Cod portocaliu de caniculă, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Meteorologii avertizează că vineri (4 august) și sâmbătă (5 august), valul de căldură care a debutat încă de luni (31 iulie) va continua să se intensifice, iar disconfortul termic va deveni deosebit de accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități și se va situa frecvent, în zonele joase de relief, între 82 și 84 de unități. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 22 și 25 de grade.

De asemenea, în zonele de câmpie și de podiș ale județelor Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Sălaj, Cluj, Mureș, Alba, Hunedoara, Mehedinți și Dolj, se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei și care se vor situa între 39 și 42 de grade Celsius.

Pe de altă parte, tot vineri și sâmbătă, va fi Cod portocaliu de caniculă în Moldova, Dobrogea, Muntenia și local în Maramureș, Transilvania și Oltenia. În aceste zone, temperaturile maxime se vor situa, în general, între 36 și 39 de grade, valori cu mult mai ridicate decât mediile climatologice specifice perioadei.

ANM precizează că, treptat, valul de căldură se va restrânge către regiunile sudice și va persista până spre mijlocul săptămânii viitoare. Gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere, în special în zonele de munte și în jumătatea de nord a țării.

AGERPRES
 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready