Paris
London
New York
Saturday, 24 June, 2017
Last Update 11:22
02:10    |    29/03/2017

Dosar "Gala Bute": Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare cu executare si obligată să plătească aproape 3 milioane euro

Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată marți de Înalta Curte de Casație și Justiție la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul "Gala Bute". Udrea trebuie să plătească aproape 3 milioane euro despăgubiri în acest dosar.

În decizia prin care Udrea a fost condamnată la 6 ani închisoare cu executare se arată că aceasta trebuie să achite suma de 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile către Autoritatea Națională pentru Turism, dar și sumele de 695.367 lei și 296.076 lei, precum și să restituie echivalentul în lei la cursul BNR de la data plății a sumei de 600.000 euro către martorul Corin Boian și a sumei de 300.000 euro către martorul Adrian Gărdean.

În același dosar, instanța a dispus ca Rudel Obreja, fost președinte al Federației de Box, condamnat la cinci ani închisoare cu executare, să plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Euro Box Promotion SRL (fostă SC Europlus Computers SRL) către Ministerul Finanțelor, prin ANAF, suma de 737.507 lei cu titlu de despăgubiri civile. Totodată, i se confiscă suma de 3.000.000 lei.

Înalta Curte a respins, ca nefondate, cererile de despăgubiri civile formulate de părțile civile Transgaz Mediaș, Oil Terminal Constanța, Nuclearelectrica, Complexul Energetic Oltenia, Societatea Națională a Apelor Minerale, Romgaz Mediaș, Hidroelectrica, IAR Ghimbav, Transelectrica.

Se menține măsura asigurătorie instituită asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea inculpaților Elena Udrea și Rudel Obreja. Instanța a ridicat însă măsura asigurătorie instituită asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea fostului ministru al Economiei Ion Ariton, după ce acesta a fost achitat.

Instanța a mai decis ca Udrea, Tudor Breazu, condamnat și el în dosar, și Rudel Obreja să plătească fiecare câte 20.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Restul inculpaților au de achitat câte 15.000 lei cheltuieli judiciare.

Condamnări în dosarul "Gala Bute":
* fostul ministru Elena Udrea — 6 ani de închisoare cu executare
* Rudel Obreja, fost președinte al Federației Române de Box — 5 ani închisoare cu executare
* Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea — 3 ani de închisoare cu executare
* Ion Ariton, fost ministru al Economiei — achitat
* Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului — 4 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, cu un termen de încercare de 6 ani
* Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naționale de Investiții — 3 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită cu un termen de supraveghere de 5 ani
* Dragoș Marius Botoroagă, administratorul unei firme — 2 ani și 6 luni cu suspendare
* Ștefan Lungu, fost consilier al lui Udrea — un an și 6 luni cu suspendare.

Decizia Instanței supreme în acest dosar nu e definitivă.

AGERPRES
 
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready